După o întâlnire la Bruxelles, Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a afirmat că Theresa May ar trebui să finalizeze oferta țării sale până pe 4 decembrie, atunci când este de așteptat ca aceasta să se întâlnească cu oficiali cheie ai UE.
Dacă oferta lui May cu privire la problemele Brexitului, incluzând aici „nota de plată a divorțului”, drepturile cetățenilor UE și problema graniței irlandeze, primește apropare, atunci liderii UE vor putea să declare că în chestiunea Brexitului a fost făcut un „progres semnificativ” și negocierile vor merge mai departe la Consiliul European pe 14 decembrie.
Primul ministru speră că summitul din Bruxelles va rezulta în avansarea procesului Brexitului și va spori credibilitatea sa ca lider al acestui proces, iar Brexitul va fi încununat cu succes.
După întâlnirea de vineri cu Theresa May, Donald Tusk a spus că este „posibil” ca un progres suficient să fie făcut la summitul din decembrie, dar că Brexitul rămâne „o provocare imensă”.
„Trebuie să vedem progrese din partea Marii Britanii în 10 zile, în ceea ce privește toate problemele, incluzând aici problema Irlandei”, a explicat Tusk.
La rândul ei, Theresa May a explicat că există încă probleme în ceea ce privește numeroase puncte ale negocierilor care trebuie rezolvate, „însă avem parte de o atmosferă foarte pozitivă în timpul discuțiilor și de sentimentul că vrem să avansăm împreună”, după cum a spus premierul britanic.